![Initiere in Orientul Antic. De la Sumer la Biblie Initiere in Orientul Antic. De la Sumer la Biblie]()
Oriunde in lume, scopul principal al oricarei cercetari istorice este acela de a scoate la lumina cat mai multe marturii despre modul de viata al stramosilor nostri. Initiere in Orientul Antic insumeaza o serie de articole reproduse din L’Histoire, revista franceza care s-a consacrat descoperirii si studierii trecutului nostru. O echipa de istorici, coordonata de Jean Bottéro, asiriolog cunoscut pe plan international, il poarta pe cititor intr-o fascinanta calatorie pe vastul teritoriu al Mesopotamiei. Celui neinitiat in misterele acestui univers antic ii va trezi interesul si va dori sa afle cat mai multe despre cultura materiala si spirituala a regiunii aflate intre Tigru si Eufrat. In schimb, cel care are anumite cunostinte in domeniu va avea posibilitatea sa exploreze zone rar cercetate si putin cunoscute ale acestei civilizatii.
De unde au venit primii nostri inaintasi? • Cum au trait si au murit? Ce mancau si ce beau? • Cum gandeau si cum faceau dragoste? Care era atitudinea lor fata de femei? • Ce sens dadeau vietii si mortii? Cum le cereau zeilor ajutorul?
Iata doar cateva dintre intrebarile al caror raspuns va ajuta la completarea tabloului vietii din Orientul Antic.
Aparitie: 2012
Numar pagini: 320