Quantcast
Channel: LibrariaOnline.ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 56760

Arta orizontalei. Lauda tolanitului (Colectia: savoir-vivre)

$
0
0
Arta orizontalei. Lauda tolanitului (Colectia: savoir-vivre)Bernd Brunner s-a nascut in 1964 in Germania si este autor al mai multor volume foarte apreciate, sarmante compendii inspirate din istoria culturii abil impletita cu rigorile stiintei: Fascinatia lunii, Relatia dintre om si urs, Istoria bradului de Craciun.

„In pat se inchide cercul, cel al zilei, la fel ca si al vietii.“ - BERND BRUNNER

Elogiul inchinat de Bernd Brunner tolanitului este o incursiune profunda in istoria culturii si o stralucita pleiada de studii asupra orizontalei, abordate din cele mai subtile si ironice unghiuri, de la tolanitul in Epoca de Piatra la somnul viitorului high-tech, de la Ludovic al XIV-lea la Alberto Manguel, de la Thomas Mann la Marcel Proust, de la Henri Matisse la Norberto Bobbio, de la Frédéric Chopin la Albrecht Dürer, pasind pe varfuri printre evolutia saltelei, a sofalei, a divanului, a somnului rasfatat si a rafinamentului pufos.
Un festin relaxat pe granita fina dintre vis si realitate.

„Ce nu se poate face in pat nici nu merita sa fie facut in viata.“ - GROUCHO MARX


In general, cu totii ne simtim mai atrasi de o lume cat mai altfel decat lumea in care traim: „In Rasarit, oricine, bogat ori sarac, are timp. In Apus, nimeni nu are timp. In Rasarit, cele trebuincioase vietii pot fi obtinute fara efort, iar in Apus numai cu sudoarea fruntii“, asa descrie istoricul Sigfried Giedion perceptia tipica pentru vremurile de demult. Iar Friedrich Schlegel scria in Idila despre trandavie: „Doar italienii stiu cum sa mearga, si doar orientalii se pricep sa se tolaneasca…“

„Somnul pretinde nu putina maiestrie, caci pentru el trebuie sa ramanem de veghe intreaga zi.“ - FRIEDRICH NIETZSCHE

„Cat ar fi de frumos sa existe creioane colorate suficient de lungi ca sa poti desena cu ele pe tavan, in timp ce stai lungit in pat. Doar acolo mai poti gasi o suprafata suficient de generoasa pentru o opera de arta, cata vreme mai toti peretii sunt tapetati. [...] Nu am nicio indoiala, datoram totul exclusiv inclinatiei lui Michelangelo de a se deda stravechii si onorabilei ocupatii a zabovitului in pat, gratie careia a reusit sa conceapa tavanul Capelei Sixtine ca pe o infricosatoare imitatie a unei drame divine, asa cum s-ar fi putut desfasura doar in ceruri.“ - GILBERT KEITH CHESTERTON

Majoritatea workaholicilor considera somnul o indeletnicire suspecta, iar Henry Ford il gasea de-a dreptul „superfluu“. Apoi, se pare ca si Alexandru cel Mare, Napoleon Bonaparte, Thomas Alva Edison, inventatorul becului, si Winston Churchill, de altfel si Silvio Berlusconi si-au consumat foarte putine ore din noapte dormind. Si nu se stie daca vreunul recupera ceva in timpul zilei. Oamenii de stiinta americani sustin ca ar fi descoperit o gena a dormitului pe apucate. Daca ar fi sa dam crezare altor studii, mai noi, somnul indelungat favorizeaza slabitul. Iar cei care dorm putin se ingrasa, chiar daca au un consum redus de calorii. Indiferent daca exista opinii diferite in ceea ce priveste cauzele, ideea de a scapa in acest fel de kilogramele in plus este cat se poate de atragatoare.

Oare putem fi mai receptivi si sa percepem cu totul altfel un text gratie pozitiei in care il parcurgem? Daca este valabila teoria formulata de Alberto Manguel, potrivit careia intotdeauna se instaleaza „un sentiment de redundanta cand exploram lumea ascunsa in cartea pe care o tinem in mana, atat de asemanatoare celei in care traim chiar noi, cititorii, in acea clipa“, ar fi de preferat, in solitudinea tihnita a fotoliului, sa alegem teme de cat mai intense framantari. Si, foarte interesant, tocmai romanele politiste, cu actiune palpitanta, ii asigura lui Manguel trecerea spre un somn pasnic, in timp ce multora le alunga orice urma de confort. Dar cele mai „apte lecturi de canapea“ raman totusi in sfera amuzamentului, a placerii de weekend sau a unui degajat vis de vacanta. Ce logica stranie.

Intre vesnicia de dinaintea nasterii si cea de dupa moarte, patul si sezlongul ofera ragazul – pentru odihna, somn si alte nenumarate activitati, unele banale, altele pline de inedit. Nu suntem departe de adevar daca afirmam ca statul la orizontala ocupa, cap la cap, cel putin o treime din durata vietii, facand abstractie de variatiile individuale. Si nu trebuie sa uitam nici meseriile si sporturile practicate la orizontala: reparatiile in galeriile de mina sau probele de coborare cu sania, chiar daca toate pretind o maxima concentrare. Si nici „profesiunea orizontala“, asa cum este ea cunoscuta, nu poate fi lasata in umbra. Grandes horizontales reprezentau crema curtezanelor de la Paris, in secolul al XIX-lea, doamne extrem de elegante, adesea cu nume exotice.

ilustratia copertei: Ana Wagner
traducere: Mihai Moroiu
210 x 135 mm; 256 pp.
Anul aparitiei: 2012
brosata, cu clape

Viewing all articles
Browse latest Browse all 56760

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48