![Biserica este una Biserica este una]()
Cartea abordează tema unicităţii şi unităţii Bisericii. Biserica este una pentru că este un organism viu, întemeiat de Hristos şi desăvârşit de Duhul Sfânt. În Biserică pulsează viaţa dumnezeiască, adică harul, sângele ei fiind rugăciunea, iar respiraţia fiind lauda adusă lui Dumnezeu. Unitatea Bisericii este legătura negrăită a iubirii revărsată din comuniunea Sfintei Treimi asupra membrilor Trupului lui Hristos. Cartea conţine şi câteva consideraţii ale unui creştin ortodox despre confesiunile occidentale, precum şi o prezentare a gândirii lui Homiakov, de catre Prof. N. Chiţescu.
13 x 20 cm
112 p.